C-așa-s mamele…

M-am trezit lunea trecută cu niște emoții cât casa. M-au lovit din senin, fără motiv aparent și, totuși, parcă urma să dau cine știe ce examene.

Ce simțeam? Neliniște, teamă, inima bătea mai tare, cafeaua părea că-și face efectul mai rapid. Am convenit doar că nu am emoții pentru examenul de capacitate. Am vorbit, singură 😊 și cu Maria, este doar o formalitate pentru parcursul școlar. Atunci, ce se întâmplă?

Poate că am lăsat garda, atenția voiam să spun, jos,  poate că mintea îmi juca o festă: tu de ce nu faci ca toată lumea?! Uite, mămicile au emoții, sunt îngrijorate, tu de ce ești chill?!

Mi s-a mai întâmplat să mă panichez că nu sunt un părinte bun. Mi s-a mai întâmplat să mă întreb dacă e ok să nu întreb ce teme are copilul de făcut, să nu-i fac ghiozdanul, să nu știu la lecție sunt, ce are de învățat pentru lucrare sau ce proiect are de dus la școală a doua zi. De regulă, când au nevoie de sprijin, cer, dar dacă eu nu sunt ok?!

Acum, cred că aceeași tresărire a avut mintea mea: dacă nu sunt ok?! Dacă nu sunt ok că las lucrurile să se așeze în voie, ca o urmare firească a tot ceea ce Maria și noi am făcut de-a lungul anilor?!

De ce simt neliniște, devin agitată?

Pentru că în fața necunoscutului creierul nostru reptilian reacționează. Tot ceea ce nu cunoaștem asociem cu pericolul. Ce va fi? Cum va fi? Am lăsat neîncrederea celor cu care am interacționat să se strecoare în gândurile mele. Hei! Ia o pauză! Mai întâi de toate ține cont de oboseală, știi că asta e cea mai mare meteahnă a ta: încă nu știi să spui STOP, să iei o pauză. Apoi, e normal să te fure peisajul, dar tu ține minte ce vrei. Binele copiilor tăi, clar! Cum arată binele ăsta? Este vreo notă, diplomă, un liceu anume sau libertatea spiritului lor aventurier, de explorator, curiozitatea și deschiderea cu care înâmpină neștiutul?!

Binele acesta l-om face intervenind cu tot felul de critici, frici, griji, proiecții asupra viitorului care e gata sa facă din copil o pradă? Binele are termene și condiții de livrare sau e mai degrabă un mod de a fi zi de zi?

Atâția ani am asistat neputincioasă la felul în care copiii sunt condiționați, să se simtă bine sau prost,  de notele obținute la școală, când ele ar trebui doar să arate direcția în care să meargă cunoașterea, învățarea. Recunosc, a fost o luptă personală, a mea cu mine, apoi cu Eleni și Maria să înțeleagă că ele nu sunt nota pusă în catalog. Nici nota de la examen. Să învețe de 10, asta face diferența. În plus, în loc să stau toată ziua cu ochii pe ele, am căutat să le fiu sau să le ajut să gasească o sursă de inspirație. Cum folosesc eu timpul foarte probabil la fel să îl folosească și ele. Cum vorbesc eu despre ceea fac, la fel vor vorbi și ele despre teme. Dacă eu merg la scârbici, ghici unde vor merge ele?! Tot ceea ce facem, spunem, gândim regăsim în copii, în experiențele lor de viață, de înțelegere și manifestare. Este multă înțelepciune în popor, dar noi suntem preocupați să combatem ceea ce înseamnă parentingul. “ Să nu faci ce face popa, ci să faci ce spune el!” Mai simplu și mai explicit de atâta nu se poate!

My life sucks, dar tu, copile, musai să-ți faci una mai frumoasă! Pardon , mai ușoară!

Cum?!

Simplu: să faci o școală bună (de ce or fi existând școli slabe, oare?!), să-ți iei un job bun/să ai bani, mașină, casă și, ca la un semn, după ce bifezi toată astea, să fii fericit!

Practic: stres, stres, încrâncenare și apoi, bam!, ceva nu a ieșit la calcule: unde naiba-i fericirea?! Unde o fi, dar cum arată???

…

Relax! Inspiră și expiră… E firesc să simt neliniște, e ok să simt teamă, e normal să-mi bată inima mai tare. Mezina noastră, care mai ieri își punea picior peste picior și le spunea tuturor, când încă nu putea vorbi clar, “ țânt o duamnă”, care mai ieri își făcea prima rochiță pentru dansuri “ mob cu căpici”, acum își  face outfit-ul pentru banchet, se pregătește pentru o nouă etapă a vieții ei. Despre asta e vorba mai degrabă. Examenul… examenul este o formalitate, pentru că eu știu că va fi bine.

Va fi binele spre binele ei, nu binele acela de care se agață mintea că trebuie să se întâmple, altfel, nenorocire…Va fi binele acela pe care îl facem zi de zi, nu doar la un examen.

Va fi bine pentru că important este să fie bine ea cu ea, nu cu emblema școlii, nici a mașinii  sau a poșetei de pe braț.

Va fi bine pentru că am învățat-o să aibă încredere că Universul lucrează alături de ea, sunt o echipă.

Și, atunci, de ce să am emoții?!

C-așa-s mamele …😊