Căsnicia-schimbarea constantă din viața mea

 

De mult voiam să scriu despre relația cu partenerul meu de viață, dați-mi voie să nu-i spun soț pentru că e mult mai mult de atât, nu neapărat despre cât de frumoasă e, ci despre cum poate fi ea o capcană și iată că primesc în dar o carte, ca un semn că e momentul.

Eram mândră, mai cad și eu în păcatul ăsta, că fetele noastre văd în casă voie bună, înțelegere, susținere, îmbrățișări, sărutări furate. După orele petrecute, mai mult sau mai puțin împreună, la birou, uneori reușim doar să întrebăm ce fac fetele, sunt bine?, sunt bine, abia așteptăm să ne revedem seara la un pahar de vin, până acum era doar roșu, dar de când am făcut cursul PovestiM cu Vin, am rămas cu obiceiul de a face câte o temă, alegem un vin să îi apreciem culoarea, aromele și buna dispoziție. Pentru noi sunt mai importante momentele împreună decât șmotrul făcut în casă sau oalele cu mâncare, by the way, încă nu am gătit ciorbă. Îmi aduc aminte ce revelație am avut când am citit “Cele 5 limbaje ale iubirii”, scrisă de Gary Chapman. Waw, oricât s-ar da mama cu fundul de pământ că nu-s vreo gospodină ca ea, Doru nu o să dea doi bani pentru că pentru el limbajul iubirii este altul. Asta este una dintre cărțile de căpătâi pentru a înțelege că pentru armonie în familie mai bine bei o bere cu soțul, fie ea și pe canapea la meci, decât să-i trimiți săgeți, neotrăvite încă, pentru că tu nu mai ai unde să pui rufele strânse din balcon și în mașină zac altele. Nu mai bine beți o bere amândoi și pe urmă așezați rufele împreună?! Nu știu, zic și eu…

Ei, ca să răspunzi la o astfel de întrebare este important să știi ce vrei și ca să știi ce vrei trebuie să știi cine ești. Repetăm la infinit comportamente care nu sunt ale noastre: așa am apucat că se face de când lumea (oare?!), nici nu ne mai trece prin cap că se poate și altcumva. În altă viață nu mă imaginam decât făcând ca mama, șmotru și mâncare, în fiecare zi plângându-mă că nu mai știu ce să gătesc. Sincer, am rămas cu oroarea asta de a găti, am perceput ca pe o corvoadă și ca pe ceva la care niciodată nu o să fiu bună. V-am mai povestit cum, după ce mama nu a mai locuit cu noi, în fiecare week-end când aveam timp să trec la cratiță fetele-și făceau crucea mare. A fost odată, până când am schimbat cadrul: de ce nu o lumânare aprinsă, muzică bună sau ceva fain de ascultat, un pahar de vin și un aspirator de intervenție pentru cantitățile de piper extra. Mmmm, așa îi ies niște feluri  delicioase soțului meu, de cea mai așteptată este masa de duminică! Da, despre asta e vorba, despre perspectivă, exact ca celebra secvență din emisiunea cu Visuri. Când sunt blocată și nu mai văd soluții iese piticul și strigă: mută autocarul!

Și dacă nu iese piticul, apar oamenii aceia care mă trag de mânecă și-mi arată de ce mi-s cu adevărat prieteni. Tu ai avut noroc, rare sunt relațiile ca a voastră, dar nu lăsa fetele să creadă că e vreun model de urmat.

Right, în esență nu-i nimic greșit, dar timpul, ritmul, experiența nu au cum să fie la indigo.

Fie căutăm să imităm, să repetăm, fie să ne ținem departe de ceea ce nu ne place, ceea ce înseamnă că ne raportăm la ceea ce am trăit, am văzut și ignorăm infinitatea de posibilități de a ne manifesta.

Să se inspire din celebrul nu cred ( trebuie să se poată și altfel, trebuie să existe soluții), devenit motto-ul familiei,  dar să nu cadă în capcana să fiu ca ei, pentru că atunci vor pierde calea.

Calea?! Calea nu știe nimeni să ți-o spună. Important e să știe ce-și doresc ele, nu ce cred că i-ar plăcea mamei, buncii sau mai știu eu cui. Să te măriți la 21 de ani poate fi catalogat drept un act de inconștiență pentru, ele e waw. Că a fost noroc, scris în stele sau ne-am făcut practica în altă viață nu știu să spun. Mai degrabă a fost și este vorba despre relație, e confundată adesea cu instituția căsătoriei. Ne-am conformat normelor sociale, tradiției, cutumelor, există în continuare o presiune a acestora, dar nimic din toate astea nu a avut  de-a face cu ceea ce înseamnă relația noastră, nimic nu a fost garantul drumului nostru împreună.

Atât aș vrea să știe: că prima relație și cea mai importantă nu e primul date, nu sunt primele bilețele, pardon, mesaje pe whatsapp sau snap-uri, ci relația cu propria persoană.

Să fii întâi bine cu tine, să te cunoști, să te accepți, să te iubești, să știi să-ți dăruieși bucurie, să știi ce-ți înalță sufletul.

“ Învață să ai o relație iubitoare cu tine însuți! Făcând asta, îți dobândești adevărata putere personală. Nu mai trebuie să cauți iubirea sau salvarea în afara ta. Vei deveni acela care aduce iubirea. Îți vei recăpăta Sinele, pe care l-ai trădat cândva, în căutarea acceptării și aprobării din exterior. Acesta este un act puternic de mântuire.”

Pe cât de simplu, pe atât de complicat și, totuși, nimic nu e așa cum pare. Iată de ce mi-a plăcut atât de mult cartea lui Paul Ferrini, “Cum să creăm o relație spirituală“.

Să înveți întâi să fii bine de unul singur. Nu am experimentat traiul de una singură, dar mi se pare că este o experiență excepțională înainte de a-ți lua angajamentul unei relații în doi. Poate nici nu este timpul pentru o relație în doi, poate e doar presiunea socială, poate e doar pentru că mintea spune că așa trebuie, dar nu e ceea ce simți că ai nevoie cu adevărat. Află mai întâi ce-ți place, ce-ți aduce bucurie, îți creezi singură starea de bine și nu mai ai așteptări să primești dintr-o relație ceea ce singură nu-ți poți oferi.

“Dacă nu știi să experimentezi de unul singur pacea și fericirea autentice, e imposibil să le trăiești într-o relație cu o altă persoană. “

Pentru că asta căutăm: o relație care să ne facă fericiți.

“Însuși actul căutării aduce cu sine sentimentul de frică și lipsă. Dacă ești în căutarea unui lucru, atunci crezi că nu-l ai, iar această credință se transformă într-o profeție ce se autoîndeplinește.

Deci, nu mai căuta. Doar iubește-te pe tine însuți, îngrijește-te, fă acele lucruri care îți plac. Trăiește-ți viața și bucură-te de fiecare clipă…”

Asta e greu de înțeles pentru cei care mai caută sau binevoitorii care țin “să mă trezească din iluzia unei relații frumoase”: când nu ești bine cu tine crezi că nici ceilalti nu sunt sau că partenerului îi lipsește ceva și mai cauți… Drumul spre iad e pavat cu bune intenții…Thanks but no thanks!

Odată ce știi cine ești, îți înfrunți demonii, accepți că nu trebuie să fii perfect, devii blând cu tine poți trăi pacea și fericirea alături de omul drag, creezi spațiu pentru creștere, nu îl transformi în câmp minat. O căsătorie poate să mai existe doar pe hârtie, dar o relație e ca un organism viu, trăiește dacă o hrănești.

“O lege spirituală spune că nu poți respecta o altă persoană trădându-te  pe tine însuți. (…)

Niciodată nu ai probleme dacă spui adevărul despre ce gândești și ce simți. Dacă celorlalți nu le place ce aud, atunci vor pleca. Dacă pleacă, înseamnă că oricum nu erau potriviți pentru tine. Adevărul te protejează întotdeauna de aceia care te-ar putea înșela. Îi sperie. Atunci când ești sincer cu tine însuți și cu ceilalți atragi și alți oameni care pot fi sinceri cu tine.“

Dap, în final, dragile mele, eu vă văd, vă simt când înfloriți într-o relație. Știu când sunteți bine și când nu. Mi-e greu să rabd,  să nu intervin, dar nimeni nu vă poate da vreun sfat mai bun decât ceea ce învățați din propriile experiențe. Țineți-vă departe de cei care vorbesc din cărți sau reclamă  că dețin vreun adevăr absolut.

Despre asta am vrut să scriu: despre capcana de a fi ca noi sau cum vă spun alții. Trăiți ca voi, cu voi, în viața voastră și, odată cu voi, trăiesc și relațiile voastre. Nici o zi nu seamănă cu alta, nici voi nu sunteți persoana care a fost ieri, iar relațiile sunt aidoma vouă.

“Singurul lucru care nu se schimbă este schimbarea propriu-zisă.”

Schimbarea este singura constantă într-o relație, direcția  depinde de fiecare.

A fost, poate, inconștiență să te căsătorești la 21 de ani, dar noi eram într-o relație, o relație în care am crescut și care a crescut odată cu noi. Nu prea îmi place să-i spun căsnicie pentru că nu seamănă cu ce am văzut în multe căsnicii, e mai mult de atât, dacă e să o măsurăm în timp cel puțin.

Vă încurajez, fetelor, să vedeți dincolo de concepte, dincolo de aparențe, să vă deschideți mintea și inima, să nu vă lăsați intimidate de așa face toată lumea. Să țineți pasul cu vremurile, mai ales că vremurile de acum sunt cele mai șmechere ever!

Foto credit: Nino Chakvetadze’s Art