Cum a(m) fost anul acesta?

Pe măsura ce tăiem zilele din calendar ne întrebăm cum a fost anul și sperăm la unul mai bun sau cel puțin la fel. Mereu cu ochii pe el, pe An. Mereu  Dă Doamne! Dar Domnul ne-a dat tot ce avem nevoie, TOT! Suntem echipați cu tot ceea ce ne trebuie: minte să gândim, inimă să simțim, suflet să trăim, trup să fim. Și, ce ciudat, că tot mai cerem! Cam ce ar putea sa ne mai dea?!

Păi, să ne dea gândul acela bun, curiozitatea copilului care abia descoperă lumea, apasă tot felul butoane și deschide ușile dulapurilor.

Să ne trimită scânteia care să aprindă vâlvătaia să ne putem vedea în toată splendoarea noastră.

Culmea! Cred că fix  asta face Universul acum cu noi:  a aprins vâlvătaia. Ar putea să ne perpelească, zici, dar, în același timp, a pus lumina pe noi. A dat trezirea, iar noi părem că nu știm ce să facem, că nu pricepem ce se întâmplă…

Îmi vine în minte copilăria mea în care tata a fost chinuit de vremuri.

Venea cu suferința copilului care și-a văzut la rândul lui tatăl hăituit de autorități și nu a putut accepta în ruptul capului regimul. Nu a fost niciodată membru de partid, dar ani buni partidul a fost parte din viața lui. Simțea că se sufocă, simțea că nu mai poate. Toata puterea, energia era dedicată partidului. Ce ciudat! Acum înțeleg ce înseamnă toate citatele astea la modă : what do you resist persists. I-a opus atâta rezistentă comunismului, că s-a infiltrat în toată ființarea lui.

Sau, poate, a fost scuza cea mai întemeiată, țapul ispășitor pentru răbufnirile în care amenința că se duce cu mașina în cea mai adâncă râpă sau că pleacă și  ne lasă. Pentru el lumea toată era o nedreptate, iar el devenea tot mai neiertător .

Comunismul a picat când încă era în putere. După Revoluție a căutat să recupereze tot ceea ce nu a putut face din cauza comuniștilor. Credeam că suntem liberi, doar că adevărata libertate nu ți-o dă nimeni. Au venit ani în care locul de muncă îi era amenințat, el era singurul care avea salariu. Mama se ocupa de gospodărie și gospodărie aveau ditamai, Slavă Domnului! Eram mărișoară, trecusem la alt nivel: nu mă mai chema între ei când se certau să  le fiu judecător, vedeam ce se petrecea și încercam să-l împac. Țin minte cum căutam momentul să-i vorbesc, să-i spun că-i suntem aproape, eu și mama, că avem tot ce ne trebuie, de ce atâtea scandaluri, blesteme și amenințări?! Părea că mă ascultă, că întelege, dar era doar o părere. Vremurile erau altele, omul același. Am cerut ajutorul mătușii, sora care îi era mai mult decât apropiată.. Am mers la ea și i-am povestit crezând că îi pasă de el, că înțelege ce se întâmplă. Răspunsul ei a fost: Marcelica, măcar vă aduce bani! Și cu ochii pe bani a fost. I-a luat tot, dar cea mai mare durere a fost că mi l-a luat și pe el…

De fapt, nu mi l-a luat nimeni…Suntem ai lumii pe care singuri ne-o creăm. Ce e în interior este și în exterior.

În lumea lui nu era iubire. Un copil știe doar să iubească. Tata nu m-a putut iubi pentru că nu s-a iubit în primul rând pe el. Un părinte care  își îndepărtează copilul  s-a pierdut întâi pe sine, cine știe de când…

Astea sunt lecțiile pe care tata mi le-a dat: să nu fiu la cheremul vremurilor, nici al oamenilor și că nu pot iubi pe altcineva dacă nu mă iubesc pe mine.

Îl regăsesc de multe ori în felul meu de-a fi. Țin minte că la o petrecere a dat cu pumnul în masă și a spus răspicat că n-au ce căuta comuniștii la el in casă. Au  plecat toți, unchi și mătuși.

Ca să nu dau afară pe nimeni, încerc să aleg mai cu grijă cu cine stau la masă. Am devenit ecologică 😊, dar despre asta o să povestesc cu altă ocazie.

Dar de ce povestesc acum despre tata?!

Pentru că, oricâtă rezistență a opus el lucrurilor cu care nu a fost de acord, acestea i-au controlat viața, nu s-a putut bucura de ea. Tot timpul a fost ceva din exterior care nu i-a dat pace. Și tot timpul acesta pacea o putea găsi doar în interiorul lui. Pacea și iubirea. Asta ne predică toate religiile lumii, despre asta scriu și vorbesc mințile luminate.

Nu pandemia ne va pune pe butuci, dacă se va întâmpla asta. NU!

Nu anul a fost prost!

Reacția la critică, răzbunarea, invidia, indiferența, iresponsabilitatea nu-s de la anul ăsta prost, nici de la cei care s-au încheiat, nici de la cei care vin și nici pandemia nu ni le-a dat plocon! Toate astea sunt în noi! Și, atunci, noi, de fapt, ce mai cerem?!

Diferența între virusul acesta și alte boli e că totul e pe repede înainte și cu intensitate sporită. De când ne știm suntem amenințați, iar ciclul vieții e doar unul: ne naștem ca să murim. Cum suntem între e marea aventură. Și nu putem fi mai mult decât ceea ce avem în suflet, iubire sau neiubire, ura e altceva, decât ceea ce gândim și decât ceea ce facem.

Diferența între înainte de Corona și de acum înainte va fi în cât vom mai împovăra soarta, destinul sau mai știu eu pe cine altcineva cu așteptările noastre și cât vom înțelege că, orice s-ar întâmpla, noi alegem cum vrem să trăim.

Așadar, cum a(m) fost anul acesta?!