Are atâtea de povestit încât nu va avea încotro și va pune mâna pe condei și își va așterne pe-un blog, o carte sau cine știe ce îi vor pune timpul și vremurile la îndemână, toate trăirile.
Acum o săptămână îi scriam o urare de celebrare a anilor ei frumoși și a vieții din ei și am primit o reacție din partea unei Doamne care venea din spațiul fricii. Am parafrazat versurile lui Tudor Arghezi din poezia “De-a v-ați ascuns“. Nu am pretenția să fiu aprobată sau înțeleasă în totalitate în postările mele, doar că cine știe cunoaște. De la 13 ani fata asta frumoasă a tot jucat un fel de-a v-ați ascuns, a vorbit mai mult sau mai puțin, a ascuns mai mult sau mai puțin, a fost puternică mai mult decât trebuia, între timp a înțeles că vulnerabilitatea este o trăsătură a puterii. Dintotdeauna am fost realistă, poate prea realistă, nu m-am îmbătat cu apă rece și nici nu am desenat floricele în aer când întunericul brăzda răsăritul zilei. Acum am scris cu bucuria vindecării, a mamei care celebrează primii pași ai copilului: stă singură! Acasă, în casă, cu examene, vertijuri, atacuri de panică, cu un organism care opune rezistență unor anestezii banale ( pentru tratamente dentare) de parcă nu vrea să se înstrăineze de durere. Am scris cu bucuria mamei care pleacă la 2 noaptea și face singură 250 km ca să o țină strâns în brațe să oprească frisoanele care o scutură cu orele și să-i revină pulsul la normal, pentru că de la celălalt capăt al wi-fi-ului, că fir nu mai avem, vine ferm răspunsul la solicitare:” A, domnisoară, avem pacienți care așteaptă salvarea de 10 ore” și care știe că și cea mai lungă noapte e urmată de un răsărit.
De-ar fi viața tot un roz bonbon și numai artificii, dar nu e!
Și, totuși…
“Cum e la 21?
Păi, să vă spun: SIMPLU. Niciodată n-a fost mai simplu.
Îmi usuc părul cu peria, fără să fiu nevoită să o scot cu foarfeca.
Petrec mai mult de 30 de secunde în fiecare îmbrățișare.
Îmi sun bunicii. Des, mai des, fără să dau ș-un scroll pe Facebook în timp ce stau cu ei în telefon.
Părinții mei au fost si vor rămâne cei mai buni prieteni ai mei. Aia e!
O să merg in vacante cu ei ANYTIME&ANYWHERE. Desgiur, mai apare câte un “boyfriend” în peisaj și nah..
Ce gândesc la 21? “Mama si tata la vârsta asta făceau nunta, iar eu…”da,da stiu…just kiddin’.
O fi bine, o fi rău că-mi doresc ceva asemănător… ei pentru mine tot sunt couple goals. Și norocu’ nostru că-s așa!
Sor-mea?! Cea mai mare binecuvântare! E genială, pe cuvânt!
“Nu cred” mi-a schimbat viata! Thanks, Dad!
Și răbdarea. Cu mine, cu viața, cu TOTI. Cu MEDICIINAAAA…
O realizare mai mare decat coafatul cu peria ar putea fi somnul.
Dorm, în sfârșit, mai mult de 5-6 ore pe noapte. Da, da, se poate și in sesiune!
By the way, 9, 6, 10, 8…
7 more to go.
Mi-e și bine, mi-e si răuț, știți voi: “ce mă fac dacă nu trec?”, “dacă am lasat vreun geam deschis și se aruncă motanul de la etaju’ 5?”, “dacă vine apocalipsa și eu nu-s acasă cu ai mei?” etc.
Dar vă zic, SUNT BINE.
Examenu’ ăla la care pică juma’ de an no more “mă termină”, nici anxietatea, nici vremea de afară, nici dacă azi nu-mi răspunde la boomerangul ăla la care m-am chinuit de 10 ori, iar săptămâna viitoare nu-mi dă like la poza de profil.
Dacă sunt îndrăgostită? Bineînteles!
“Elenio, ce mișto ești!“
Siguuuuur că de la peria aia pe care în sfarșit știi să o folosești ți se trage.
21 de ani. Atât am incercat să îmi fac și eu părul ca mama…
Tot săptămânal mă îndrăgostesc, trebuie să recunosc. De nori, de apusuri, la răsărit nu prea mai reușesc să mă trezesc.
Mă îndrăgostesc. De anume ei, mai rar, iar asta cred că e al doilea secret al fericirii mele de acum. Primul e cafeaua băută de vorba cu mine în fiecare dimineață.
Tocuri = putere. Când iți predai lucrarea și le auzi și simți că lumea e a ta.
Bine, mai întâi asigură-te că poți să cobori în alergare și scările de la metrou pe ele. Pentru zilele în care nu mai ești daddy’s little princess și uberu’ nu te ia pe-un zâmbet 😉
Știți gluma aia cu azi înveți 5 pagini, la anu’ pe vremea asta 100?!
Mă întrebam și eu cum ajung, dom’le, oamenii ăștia medici?!
Câțiva ani mai târziu aveam să aflu: se numește NEUROPLASTICITATE. Da,da, ea chiar există!
Trăiești o singură dragoste din aia mare si WAWAWAW ca în filme sau mai multe?!
Alegeti voi varianta care vi se potriveste cel mai bine, că eu asta nu știu incă. Dar da, prima nu se uită niciodată. Si chiar si asta… trece!
Mai întâi crezi că te indragostesti o dată pe lună minim.
Dar ți se ia și de asta.
Și vrei să stai doar tu cu tine, dupa programul tău, dupa ifosele tale. Să citești tâmpenii de cărți și să te uiți la tâmpenii de filme și să nu ți se reproșeze. Csf, dacă atât te duce capu’ să faci cu viața ta?!
Și când parcă nu te mai suporți : azi un dans pe Asereje (thanks,Mom!!), mâine îți amintesti ce-s alea abdomene si uite asa #keep going.
Aș dansa și-n ploaie acum. La 16 ani?! OOOOH, fereasca Sfântu’ să mi se onduleze părul întins la placa de la umezeală! Cam asta tot incerc să vă povestesc…
21!
Gata cu trăitul vieții după to do lists. Rebela de mine!
DO YOUR BEST. BE HAPPY. SLEEP. REPEAT.
Cică the best is yet to come, da’ eu de vreo câteva săptămâni sunt #bailaconmigo mood
Un fel de” the best” care m-a ajuns din urma. Si mai mult de atât, trăiesc ceva la care nici n-am îndrăznit să visez vreodată.
Thank, God! Dimineata și seara.
Hey, MOM! Cum m-am descurcat? ”
#keepgoing
Eu din ce citesc, zic ca te-ai descurcat minunat, dragă mea, și cu scrisul și cu traiul poveștii de 21 de ani!!! Să-ți mai doresc sa te tina cat mai mult starea asta de ‘bailaconmigo” pt ca e al naibii de făină!! Sa-ti dai răgaz să respiri, să te asculți, să te bucuri de orice/oricine: ploi, apusuri, motanul( a propos cade mereu în picioare!), plimbări,eșecuri, împliniri, căderi, ridicați din propria-ti cenușă, de toate să te bucuri că-s ale tale și ele te vor duce mai departe, la cea mai bună versiune a ta și la o viață prețuită și trăită din plin!
P.S. Mi-e tare drag de tine, asa cum esti!
Ina