De mică mi-am dorit să am soră sau frate.
Mamaia mea, Dumnezeu să o țină în lumină, îmi spunea mereu că are un of pentru că “m-au lăsat singură“.
De aici și visul meu să am trei copii.
Însă, lucrând așa într-o zi, mi-am zis să văd ce e și cu dorința asta a mea.
De ce voiam soră sau frate să am? Ce să fac eu cu ei?!
De fapt, în fantezia mea, îmi imaginam că, dacă aș fi avut o soră sau un frate, ar fi curs numai lapte și miere, viața mea, pe alocuri, mai ușoară putea fi. Aș fi avut cu cine vorbi, povesti, cu cine împărți bucuriile, nebuniile, aș fi avut cu cine mă sfătui.
Am încercat cu verii, verișoarele…
În plus, mai era și vorba aceea că “ străinul frate nu ți-l faci“.
Și, totuși, în Univers totul este perfect echilibrat!
Îmi doream ceva, dar, când am mers mai în specific, am văzut că era un ceva pe care eu clar îl aveam în viața mea: acei oameni, prietenele mele cu care pot vorbi orice, pe care le pot suna la orice oră, care nu mă ceartă când spun prostii, cărora le-am cerut sfatul și chiar dacă nu l-am urmat, tot nu s-au supărat.
Și mi-am adus aminte cine ne-a așteptat noaptea cu masa întinsă când ne întorceam de la ski, cui băteam la ușă dimineața să stăm la o ceașcă de povești, pe cine am sunat când m-am simțit cumplit de descurajată, cu cine impart pe whatsapp tot felul de minunății.
Oh, Doamne, dar numai singură nu sunt!!! Relația aceea după care tânjeam să o am cu fratele sau sora mea există! Cât de frumos Universul a lucrat!
De asta și rugăciunea mea de suflet este inimă bună să avem și gând luminat. Să putem vedea dincolo de aparențe, de convingeri și tot felul de experiențe.
Durerea mea venea din convingeri și percepții. Convingeri care nu știm când s-au format sau pur și simplu le-am preluat. Trăim vremuri în care comunicarea e la un click, la o atingere de ecran distanță. Oamenii sunt așa cum îi percepem noi, nici buni, nici răi. Suferința este o alegere. “Prietenii suntem familia pe care singuri ne-o alegem .“
Mai în glumă, mai în serios, totul chiar este în interiorul nostru. E doar chestie de percepție.
Vedem doar ce mintea noastră e pregătită să vadă.
Întrebarea mea acum e: cine-i dator să o antreneze?!
