E Duminică dimineața, 7 trecute fix și-mi beau cafeaua alergând de la o fereastră la alta tot într-o veselie să prind în poză ba rozul cerului, ba vreun nor în forme care mai de care mai zgubi, ba reflecția soarelui pe clădirile cu sticlă care străjuiesc de o parte și de alta a străzii. Până la urmă m-am așezat pe canapeaua generoasă, să sorb din cafeaua mea făcută la ibric, să o ascult pe tipa asta mișto care-i cu mine. Are chef de vorbă, văd că vrea să-mi povestească multe, iar mie îmi plac oamenii vorbăreți, deschiși, unde mai pui că are și umor.
Și-a dat seama că vineri s-a împlinit prima jumătate a anului cu numărul 44, râde, pentru că în altă viață ar fi apucat-o regretul că i-a scăpat momentul, că nu a punctat cum se cuvine. Acum, spune ea, mai frumos de atât nu putea petrece acea zi: a făcut bagaje, a strâns amintiri în bocceluțe să le ia la pachet în noua casă și mi-o prezintă: e maaare, cu ferestre de jur împrejur, largi, să aibă pe unde se zgâi la pufoșeniile albe care parcă stau atârnate de pervaz. După ce au umplut mașinile până la refuz, s-a gândit că ar mai încăpea și câteva pietre de pe plaje adunate. Iubește pietrele, să le mângâie, să le țină în căușul palmei, simte că o poartă către un acasă pe care vag și-l amintește. A fost fain pentru că de data asta a mers cu apusul în față, cu playlistul pe care spotify-ul l-a făcut anume pentru ea, iar pe drum și-a dat întâlnire în prima benzinărie de pe autostradă cu un tip mișto, ușor grizonat, cu care a stat blat în parcare. Ea i-a dat din înghețata ei învelită în ciocolată albă, el i-a dat mere dulci acrișoare pe care îl rugase să-i cumpere de pe marginea drumului, că ea nu a putut să oprească din cauză de coloană de mașini, dar, la cum o știu, mai degrabă a vrut să-și asculte vreo melodie până la capăt 😊. De cum a coborât din mașină l-a-ntrebat de verighetă, a trecut testul, o avea pe deget, nu o uitase acasă pe raftul din bibliotecă unde și-o lasă seara când vine acasă. Mă uit la ea în timp ce-mi povestește: este uimită că nu a încercat-o nici un fel de nostalgie, regret că pleacă din casa în care s-a întors de la maternitate cu al doilea copil. Poate pentru că mintea ei e de mult plecată în lume…
Mă mai uit pe geam afară, soarele e deja sus pe cer, cupola Catedralei Neamului lucește ca o bijuterie de anticariat peste acoperișurile blocurilor. Vreo două week-end-uri o să fiu fată de casă, sunt atâtea de despachetat, de fapt, nu chiar așa multe, dar mi-am impus o rutină zilnică, cu timp pentru mine, citit, meditat, mișcare și am de gând să mi-o păstrez cu sfințenie. Disciplina, m-am convins, e libertate curată. Ce fac eu pentru mine, pentru suflețelul meu, pentru mintea mea, pentru piciorușele mele nu poate face nimeni, iar eu și tipul mișto cu care mi-am dat întâlnire în benzinărie avem de gând ca pe la 90 de ani să testăm nervii fetelor, nepoților: să sunăm la uși apoi să fugim să ne ascundem… Le-am pus în gardă, știu ce le așteaptă.
Partenera mea de cafea începe să râdă, îmi spune că ea nici măcar nu a vrut să vadă apartamentul ăsta pentru că era scos la vânzare mobilat, nu se pupa cu ceea ce își imagina: alb, cu tente de gri cel mult, scăldat în lumină, cu mici pete de culoare, spațiu, pe unde să simți aerul cum se mișcă, dar soțul ei l-a pus al doilea la vizionare, ea habar-n-avea că vor merge să-l vadă. Din prima a știut unde va sta bradul de Crăciun, dar nu s-au oprit la el, au continuat să mai vadă apartamente, de vânzare sau de închiriat, cum le-a fost prima intenție. Alegerea era făcută, dar nu aveau încredere. Un pic peste buget, dar cu multe plusuri. Au început să caute minusurile. Maria, mezina, tot într-o vineri seara, în drum spre munte, le-a făcut un raport la rece cu tot ceea ce însemna o astfel de achiziție. E nasoluț să-ți țină cineva teorie. Au continuat să pună în balanță pro și contra, se obișnuiau tot mai mult cu noua adresă.
Încă o experiență care vine să arate rodul a ceea ce înseamnă recunoștința pentru tot ceea ce ai deja, ce ești, cât de important e să pleci la drum, să începi să faci orice lucru, cât de neînsemnat, cu starea aceea de suficiență, cu încrederea fixată în mușchiul minții, fără să mai ceri, fără acel Dă, Doamne!, că totul curge, totul e cu rost. Ne-am învățat cu agitația, credem că e firesc să ne liniștim după ce lucrurile ies cum vrem noi, dar schema este să fim liniște înainte de toate ca să putem vedea clar, că-s multe de văzut, numai că noi, în gălăgia minții noastre, orbiți de propriul orgoliu nu mai avem ochi decât pentru problemele noastre.
Acum 3 ani Universul părea că ne duce la Brașov. O familie care se muta în State ne deschisese o ușă. Iubesc Brașovul, e preferatul meu, mă vedeam hoinărind pe străduțe cu istoria lui în brațe.
Acum, apartamentul unei familii care urma să plece din țară pentru a oferi un trai mai bun copiilor părea că aștepta anume să-l găsim. Pentru a doua oară dădeam în urma semenilor care aleg să plece din țară :(… Multe, multe puncte comune între noi și viitorii foști proprietari. De 15 ani am renunțat la perdele și covoare, la ei în casă nici urmă de covor sau perdea… Opinii comune în ceea ce privește educația copiilor și încă alte asemenea.
Unii au zis că nu suntem normali la cap, alții că o să vedem ce frumos se vor așeza toate.
Părinții noștri sunt cei mai de lăudat în toată povestea, ne susțin realmente în nebunia noastră. Cum altfel, după ce anul trecut, v-am povestit, Cineva de acolo de sus a făcut să fim în momentul potrivit la locul potrivit. Asta e adevărata Credință, să știi că și frunza în vânt are rostul ei.
Deci, da, e duminică dimineață și e timpul meu cu mine. Mi-am terminat cafeaua, mi-au înghețat deja picioarele, pleduri nu am adus, am avut grijă să-mi iau ultima sticlă din vinul roșu de țară, cărțile mele începute și neterminate, lumânări și agende, agenduțe. Fetele și pisicile sunt încă la apartamentul pe care îl mai avem și luna aceasta închiriat. Mă pot mișca în voie, totul s-a așezat perfect. În seara asta voi sta geană pe apus. Aseară am sărbătorit, ne-am bucurat de o cină afară, pe terasă, aici, la noi în cartier. Pentru că, extrabonus, stăm la o aruncătură de băț de finuții noștri, BFF-ul meu din liceu, care a suplinit cu succes rolul de soră pe care nu am avut-o niciodată, de mătușă fetelor noastre.
Nu mă mai satur să mă zgâiesc la defilarea norilor albi și pufoși prin fața ferestrelor noastre mari. Sunt tot cu mine și-mi place tare! Mă întreb dacă foștii proprietari au ajuns cu bine la destinație. Ne-am ținut la curent unii pe alții cu stadiile relocărilor, le-am spus că am găsit casa bine, ușor confuză, dar că vom avea grijă să o înveselim. Până acum nu știu cine pe cine a înveselit mai mult, dar simt că vom avea multe momente frumoase împreună. Dacă i-a plăcut și tipei cu care mi-am băut cafeaua…
