Sunt mai bine de doi ani de când postez dimineața pe Facebook un citat, o cugetare, pur și simplu câteva cuvinte menite să mai dea la o parte negura vremurilor, a propriilor gânduri câteodată. Este felul meu de a da și nici măcar nu dau de la mine 😊, ci dau mai departe din ceea ce primesc. De felul meu sunt o dăruitoare și am avut ceva de furcă până am dat la pace cu mine și cu felul meu de a fi.
Așa am ajuns la motto-ul Află cine ești ca să știi ce să faci, pentru că Ruxandra M. și treaba cu atunci când elevul e pregătit și profesorul apare.
Este la noi în popor tendința asta de a ne lamenta tot timpul, de a ne autovictimiza și avem tot felul de ziceri, de departe în top fiind cea că omul bun e prost. Doamne și câte judecăți nu am auzit, ba chiar am făcut cu sentința definitivă că decât să spună că sunt prost, mai bine că-s a dracului!
Nah! Ș-acuma ce-i de făcut?! A dracului sunt dacă asta înseamnă să am limite ferme în relațiile cu semenii, nu mă las călcată în picioare, dar nu pot fi a dracului să am și să nu dau, să țin doar pentru mine o idee, un titlu de carte, un curs, o pătrățică de ciocolată. Nu-s acum nici ca mamaia mea de la Băleni, o dăruitoare convinsă, orfană de mamă de la 2 ani și un trai cu atâtea lipsuri cât nici nu putem noi să ne imaginâm, care spunea că ea dacă are o bomboană în gură și vede un copchilaș pe șușa scoate bomboana și i-o dă. Daaa, e îîuuu, dar cam atât aveau oamenii pe atunci și nu au sărăcit mai mult dacă au dăruit, ci dimpotrivă, au ajuns vremurile în care copiii lor plecau cu gențile încărcate cu de toate.
Deci, cum să fiu și de ce să fiu altfel?!
Nu pot și nu am de ce.
Eu mi-s eu și alta nu pot fi.
Ceilalți sunt ceilalți și altfel nu pot fi. Nu cum vreau eu, nu când vreau eu.
Aud acum că gândesc mai marii țării planuri de educație, vor o Românie educată. Oare intră și ei în plan, cum văd și cum se văd în România educată?! Cine pe cine va educa?! Și ce înseamnă educație?!
Culmea e că suntem deja sătui de atâtea motivaționale, parenting-ul a dat naștere deja unui curent anti-parenting, școala gândită în era industrializării scoate diplome pe bandă rulantă, telefoanele sunt tot mai smart și noi tot mai așteptăm schimbarea.
Eu una nu mai cred în educația făcută după manuale, după programe, nu mai cred în educația care ne constrânge să îngurgităm răspunsurile gata făcute, deținătoarele adevărului absolut. Rezultatul educației este, de cele mai multe ori, fix repulsia față de educație, față de învățare.
Dorința de a învăța se naște dintr-o nevoie.
Nevoia mea a fost să pot trăi împăcată cu felul meu de a fi, de a nu mi se mai sugera să nu mai fac una sau alta, pentru că altfel voi continua să sufăr. Am început să caut răspunsuri care să rezoneze cu mine și am găsit: acceptarea.
Acceptarea faptului că fiecare răspunde diferit, că binele făcut, pentru că despre el începusem să vorbesc, se întoarce și că dacă tot cred că-s cu ceva mai presus, atunci să mă ridic la înălțimea binelui făcut și să am înelepciunea să văd că se întoarce când vrea el, de la cine vrea el și nu când vreau eu, de la cine vreau eu, așa încât să nu mai stau cu ochii și cu biciul pe cel căruia i-am dăruit, să înțeleg că mi-am primit răsplata din momentul în care am ales să fac acel ceva, pentru că, am mai spus, cred, în spatele a tot ceea ce înfăptuim stă interesul sau plăcerea. Când încep să o fac pe victima am început să vorbesc despre mine și doar despre mine. Încep să mă pun într-o poziție de superioritate, să cerșesc atenția, recunoașterea pe care nu am primit-o de la cel vizat. În plus, s-ar putea să fiu eu însămi cel nerecunoscător, pentru că, mi s-a întâmplat, felul în care cineva își manifestă recunoștința să nu satisfacă orgoliul, nevoia, interesul meu până la urmă.
Deci, dacă dau mai departe, ofer un ajutor, o vorbă frumoasă, atenție, timp este pentru că îmi dăruiesc bucurie. Este adevărat că încă mai am așteptări de la oameni, este practic imposibil să nu-ți creionezi o idee despre cineva, dar mă echilibrez, îmi mut rapid atenția către cea mai importantă persoană din viața mea… Știti voi, pacea mea e mai importantă decât războiul altuia.
Eu mi-s eu mie sursa tuturor dezamăgirilor sau bucuriilor, mi-s pace sau suferință, mi-s lumină și întuneric și nu mi-aș fi nimic dacă nu aș trăi înconjurată de oameni ca mine, mie oglindă până la urmă…
