Extemporal la Omenie

Nu știu cum să-ți spun, suflete drag, dar a venit momentul unui extemporal dintre cele mai spectaculoase pe care le-ai văzut sau ți le-ai imaginat vreodată

Și ar mai fi cum ar mai fi extemporalul ãsta, dacă nu ar fi început azi școala

Personal, sunt destul de relaxată, dar confuzia din jurul meu ma face să țin garda sus…

De ce ne e frică?!

De tot ceea ce se poate întâmpla…

Tot ceea ce se poate întâmpla, se poate întâmpla cu și fără virus. Acum doar lucrurile se precipită, suntem puțin scuturati să ne trezim din amorțeală, din somn, să redevenim oameni.

Începusem să trăim pe pilot automat, să ne dezumanizăm, sã devenim niște roboței setați pe TO DO uri și acum taman TO DO-urile sunt periclitate

Începusem să credem că suntem titlurile, rolurile, avuțiile noastre

Și, deodată, vedem că nu suntem nimic din toate astea, ba suntem constrânsi să fim noi cu noi, să gândim (mai mult), să simțim (mai mult), să luăm decizii, să ne folosim echipamentul, aplicatiile din dotare, să ne ascultăm inima.

Ne este teamă pentru că facem un exercițiu mai greuț: acela de a fi, pe alocuri, pe cont propriu. E ca atunci când am învățat mersul în două picioare…

Dar, dincolo de tot ceea ce se poate întâmpla rău, sper la ceea ce se poate întâmpla bun…

Sper la o umanizare a societattii, a școlii cu precădere

Sper la a ne controla mai mult copiii la suflețel și mai puțin la teme

Sper la a vâna mai puțin greșelile și la a încuraja mai mult strădania, entuziasmul

Sper la a dărâma soclurile pe care mulți adulti s-au cocoțat ca atotștiutori și a coborî să spună șoptit, cu smerenie :

Copile, nici eu nu știu, dar sunt aici cu tine, suntem împreună!

Sper la a ne privi în ochi și a ne citi privirile, poate nu vom mai fi atât de nemiloși cu vorbele, cu etichetele!

Sper că vom înțelege că a învăța nu e numai despre sau la școală!

Sper că dacă nu (mai) putem întinde o mână de ajutor, vom ști să spunem o vorbă bună…

Sper că ne vom onora ființa pentru tot ceea ce este, fără să mai folosim “da, dar…”

Sper că nu ne vom înstrăina, ci vom căuta să fim mai aproape unii de alții prin gândul bun, în rugăciuni și amintirile care ne leagă

Sper că nu ne vom agăța intr-atât de trecut încât să credem că nu mai avem viitor

Sper că vom privi răsăritul cu alți ochi, aceia ai uimirii în fața unei minuni pe care o trăim deopotrivă toți, indiferent de merit

Sper că vom reînvăța să trăim și să fim într-o lume care ne dă unul dintre cele mai grele extemporale ever: la OMENIE

#keepgoing

Îmi place

Comentează

Leave a Reply Cancel reply