Ce le doresc fetelor mele?!
Să fie FERICITE si să aibă SUCCEEES!!!
Asta este până la urmă și datoria noastră: să ne ducem copiii pe culmile succesului, să facem totul pentru ca ei să fie fericiți în viață.
Ca orice părinte bun, normal! Ce părinte normal și-ar dori un copil nefericit, care să nu cunoască succesul?!
Ei bine, tocmai dorința asta de a ne vedea copiii fericiți și plini de succes dă lucrurile cu totul peste cap. Nu o spun eu, o spune Dr. Shefali Tsabary e psiholog clinician, cu diplome și practică solide în spate. Tot ea spune că tocmai dorința de a ne vedea copiii fericiți și având succes este cauza deconectării dintre noi. Termenii fericire și succes sunt atât de greșit înțeleși încât, în îndârjirea noastră de obține fericire și succes, facem mai mult rău decât bine,sunt într-o mare măsură rădăcina stresului și a anxietății în zilele noastre.
„Eu vreau… “Când spun EU vorbesc despre mine, părintele, eu sunt cel cu nevoia și dorința. Apoi, VREAU: poți dori ceva pentru cineva?! Cu toții ne dorim fericire pentru cei din jurul nostru, însă a dori lucruri pentru cineva trezește rezistență, spunem că, de fapt, nu ne place ceea ce este, se întâmplă acum, aici și dorim altceva. Și, surprise! Deși vrem binele, apare ruptura, apoi suferința. Ce ne sfătuiește renumitul psiholog? Să vedem lucrurile așa cum sunt în loc să le vrem cum știm noi că ar trebui să fie.
Ne dorim fericire pentru copiii noștri, dar știe cineva ce înseamnă fericirea cu adevărat?! Ceea ce este fericire pentru unii poate fi nefericire pentru alții. De fapt, noi, părinții, spune Dr. Shefali, dorim ca ai noștri copii să nu aibă parte de suferință. Dar este oare posibil să nu întâlnească suferința în toată călătoria lor? Este o utopie. Suferința, durerea este parte integrantă din viață. Nu știm ce e lumina până nu am trecut prin întuneric, nu vom ști ce e bucuria până nu vom fi experimentat tristețea. Pentru a putea trăi în lumea aceasta copiii noștri au nevoie să exeperimenteze tot felul de trăiri comfortabile și mai puțin comfortabile. Este bine să le spunem că ceea ce văd ei in social media, viața pe care unii o afișează ca fiind perfectă, nu există.
Îmi aduc aminte că eu însămi am avut mulți ani convingerea că unii au viața perfectă, familia perfectă, job-ul perfect, trai lipsit de griji și necazuri. Ușor, ușor, când am ieșit din filmul meu am început să văd cum stau lucrurile în realitate.
Ideea aceasta de fericire ca scop, de viață fără durere este o iluzie. Una periculoasă, care ne îndeamnă să ne judecăm pe noi înșine, să judecăm viața. Ne lăsăm adesea păcăliți de aparențe, noi, dar mai ales copiii noștri, acum, cu ajutorul social-media, mai mult. Ajungem în disperare, depresie atunci când în viața noastră regăsim suferință, în timp ce alții par întruchiparea fericirii.
De aceea, întreabă Dr. Shefali, cum ar fi să renunțăm cu toții la ideea asta utopică și în loc să dorim fericirea copiilor să ne oprim din a mai dori ceva?! Să începem să înțelegem că a dori ceva ce nu este acum aici duce la suferință. Și dacă tot vrem să le dorim ceva, atunci să le dorim să experimenteze viața în momentul prezent, așa cum apare ea. Să le explicăm copiilor că viața este o călătorie cu bucurii și durere, că toate sunt inevitabile, sunt parte din ea și că doar atunci când vor experimenta viața cu toate ale ei vor avea capacitatea să facă față tuturor provocărilor ieșite în față.
Fericirea este o iluzie, viața este reală.
Și ca ai noștri copii să fie fericiți, dorim să aibă succes. Cu toții râvnim la el.
Ce o fi el?
Apare deghizat in scop, menire, autenticitate. Copiii vin cu un scop pe lume, sunt autentici, au menirea lor. Atunci, ce e?!
Să nu ne mai mințim, ne gândim la un singur lucru când spunem succes: vrem ca ei să câștige! Să fie pe primul loc, să fie bogați. Succes înseamnă doar realizare și bogăție.
Mulți dintre noi suntem siguri că viața copiilor noștri va fi cu atât mai frumoasă, cu atât mai puțin vor suferi, cu cât mai multe diplome și trofee își umplu camera, cu cât mai multe realizări au. Îi împingem mereu în competiții pentru că noi suntem convinși că viața este o competiție. Ce se întâmplă când nu obțin ceea ce cred că merită?
Educația pe care o facem copiilor noștri este bazată, in mare parte, pe frică. E timpul să recunoaștem. E timpul să schimbăm paradigma, să îi învățăm să se simtă comfortabil în propria piele, să se accepte așa cum sunt, să îi acceptăm așa cum sunt, să avem răbdare cu ei și să îi validăm pentru ceea ce sunt, nu pentru cum vrem noi să fie.
Am împărtășit aici, cu voi, un material parcurs într-unul dintre cursurile pe care Dr. Shefali le livrează acum, datorită on line-ului, în întreaga lume. Așa cum spune și ea, e nevoie de ceva curaj pentru schimbare, să devii Părinte conștient.
Vin părinți la consiliere să se plângă de copii. Le spun că sunt minunați copiii lor. Mulți se uită la mine mirați. Sunt convinși că în fotoliu, în locul lor, la consiliere ar trebui să fie copilul, el e problema. Ei, părinții, nu mai știu ce să (îi) facă. Completez: nu știu încă… După, e chestiune de alegere. Poate fi cea de Părinte conștient.
Sursa foto: Pinterest
