Mi-a plăcut tare mult când am citit zicerea asta. Fie nu stiu că sunt buni, fie nu ştiu cum să fie buni.
Nici nu ştiu cum să încep si ce să spun pentru că totul îmi pare atât de evident acum, incât mă intreb cum de am putut să cred că ar putea fi altfel.
Nu exist oameni răi. Oamenii sunt buni, dar ei nu ştiu.
Dacă nu mă crezi, ia una bucată prieten, prietenă, BFF, coleg de serviciu, tovarăş de suferinţă care te-a dezamăgit cel mai tare, rău de tot, care te-a făcut să suferi ca naiba şi te-a făcut sa spui, pentru a nu ştiu câta oara, lumea e rea, nu poti să mai ai încredere în nimeni. Ai suferit mult? Ce te-a durut cel mai tare?
Nasol…
Aţi petrecut momente frumoase împreună, făceaţi cu rândul să duceţi copiii pe la pregătiri, aniversări, i te confesai când sfârâia sufletul în tine? Treceai cu vederea micile abateri, neconcordanţe între practica ta şi a lui/ei? Ţi-ai zis băi, perfect nu e nimeni, nici eu nu sunt perfect(ă), dar c o să se prindă odată ş-odată,o să vadă că nu-i ok să baţi găina să facă oul de aur…Hmmm!
Ai ignorat nemulţumirile soţului/soţiei vis-à-vis de carenţele de educaţie ale respectivului/respectivei? Te-ai uitat în jur când scăpa câte un porumbel în speranţa că nu a auzit nimeni?
Şi te-ai trezit într-o bună zi că dă cu tot…cum să-i spun, noroiul care zăcea în el/ea, cu o furie si convingere cum numai …oamenii hotărâţi sunt capabili?!
Nasool…
Mie nu mi s-a întâmplat, dar am o prietenă care a păţit-o… 🙂
La început a râs, apoi a dat-o în plâns, apoi s-a întrebat cum e posibil? Apoi s-a jenat un pic, un piculeţ, după care i-a picat fisa. Păi, bine, bine, unul degurgitează, dar cel care înghite…?!
Cine ar putea valida bârfele?! Întrebare întrebătoare.
Oamenii nu sunt răi, ei pur şi simplu nu ştiu că sunt buni. Sau cum să fie…
Un om rău nu e rău. E în suferinţă, în neajunsă iubire, respect de sine, în chinul subestimării, al vieţii trăite cu ochii la capra vecinului.
Un om nu e rău, e în neajunsă cunoaştere, în frică, în spaime, în întuneric sau, cum i se mai spune in popor, bezna minţii.
Un om nu e rău, el doar nu ştie altfel, o ia pe scurtături, iţi stinge lumina sperând că aşa se vede el.
Un om nu e rău. El este bun si face mult bine, dar nu ştie. E asemeni sanitarilor pădurii. Face curăţenie, iţi arată care sunt oamenii lângă care să rămâi, să-ţi continui călătoria, te pune faţă în faţă cu tine. Fără întuneric nu am mai şti că e lumină.
Un om nu e rău, el e bun, dar nu ştie. Nu stie să fie în primul rând cu el. Pentru că de aici începe si aici se termină totul.
Pentru că, ce mai voiam să spun:
Un om e rău, iţi face rău numai şi numai dacă tu îi dai voie, dacă tu, la rându-ţi, eşti în neiubire, suferinţă, chin sufletesc, dacă sămânţa aruncată rodeşte în mintea, în inima ta. Dacă întelegi asta, nici nu mai e nevoie să îl ierţi. Nu mai ai ce. Doar un om rănit va răni alt om.
Acum, după ce ţi-am povestit toate astea, crezi şi tu că
Nu există oameni răi? Că oamenii sunt buni, dar nu ştiu?!
