Skip to content

Prinde balonul

Ce-ți doresc eu ție, la început de an e tot ceea ce-mi doresc și mie: să continui să mă caut, să știu CINE sunt ca să știu CE să fac.

Pe cât de simplu și firesc, pe atât de ignorat, evitat, ocolit, fentat acest căutat …

I-am spus Antrenament pentru viață. Ca la fotbal: toți ne pricepem, puțini în teren și mai puțini cei care culeg lauri.

Nu e că aș culege eu lauri, doar sunt în teren, mă antrenez, iau cartonașe, mă retrag în vestiar, îmi ling rănile și o iau de la capăt. Nu-mi place, nu mi-a plăcut niciodată, să stau pe lângă teren. M-am aruncat uneori cu capul înainte, alteori am crezut că-s doar eu pe acolo, că toti ceilalți trăiesc viața ca pe  un spectacol frumos, doar eu alerg ca zăpăcita să prind balonul.

Vedeam coperți de life-style.

Mașină, casă, bani, haine dă firmă, vacanțe exotice, școli top five și odată cădea pleașca… Ce n-avea, domnule?!

În continuare trăim aceeași amăgire.

Doar că acum suntem evoluați.

Avem o problemă?! Mergem cu ea la consiliere… Trimitem problema la terapeut, la psiholog, la consilier dezvoltare personală și treaba e ca și rezolvată.

Eu?!

Nu, eu ce să caut?!

Copiii, partenerul, partenera, ei sunt problema. Ar mai fi: mama, tata, colegul, șeful, dar pe ei n-ai cum să-i trimiți. Așa ar trebui, dar n-ai cum.

Rezolvi rapid: câte ședințe trebuie și cât costă, că doar, vorba aia, pentru ei mă sacrific. Dau oricât, plătesc oricât, numai să am pace în casă. Muncesc ca robul, au tot ce le trebuie, nu le lipsește nimic; am și eu orgoliul meu, mândria mea! Muncesc să le fie bine.

Dap!

De-ar fi ca la cizmar sau la service auto: s-a stricat, nu-ti mai place cum merge, se ocupă mecanicul.

Nope…

Vrei pe cineva care să-ți repare copilul, pertenerul, partenera, ca tu să ai o viață frumoasă?! Să găsească piesa care lipsește din puzzle?! Care să-ți spună ce vrei să auzi?! Cu siguranță găsești!

Mai este o variantă: să te rogi pentru o minune…

Doar că minune! Minunea aceea ești TU… Da, da!

Nu o dată un părinte m-a apelat să stau de vorbă cu copilul lui sau cineva s-a plans de partener/ă. E așa și pe dincolo, nu face, face numai pe dos, mă disperă, CE să fac?!

Să începi cu tine. Cu blândețe, cu răbdare, cu acceptare și întelegere, cu muuuultă iubire.

Te întorci spre tine, la tine. Se poate întâmpla să fii surprins peste cine dai, dar e ok!

Nu ești mașina pe care o conduci, statutul social pe care îl ai, anturajul în care te învârți, banii din cont, casa în care stai, sacrificiile pe care le-ai făcut, eventual nu pentru tine, poveștile pe care (ți) le spui despre tine.

Este greu! Ai vrea să primești garanții, să vezi imediat rezultate, să nu dai prea mult timp, că n-ai și câte și mai câte nu apar când e vorba de propria persoană. Iar tu, de fapt, voiai pilula minune care să-ți resolve problema, pentru că, în fond, știi ce ai de făcut, se vede că te-ai descurcat până acum, ai reușit în viață, dar, acum, na! când să fie totul perfect, apar problemele!

Este simplu! Este atât de simplu că unii nici nu se gândesc să încerce!

“Află CINE ești ca să știi CE să faci!”

Mi-a trebuit ceva timp, răbdare ca să aflu rețeta, dar când elevul e pregătit, apare și profesorul. Acesta a fost “cadoul” pe care 20 20 mi l-a adus: profesori de la care am învățat cât să pot da mai departe.

Am prins balonul, dar ce-ar fi fotbalul dacă n-aș pasa mai departe?!

Că nu-s singura care aleargă să-l prindă …

Leave a Reply

Your email address will not be published.