Rușinea

„Orice lucru este neutru (în echilibru) până pui Tu o etichetă poztivă sau negativă asupra lui. „

Monica Ion

„Trăim într-o lume în care cei mai mulți nutresc convingerea că rușinea este un bun instrument pentru a-i face pe oameni să respecte regulile. Nu numai că e ceva greșit, e și periculos. Există o corelație semnificativă între rușine, pe de o parte, și dependență, violență, agresivitate, depresie, tulburările almentare și comportamentul de intimidare, pe de altă parte. Cercetătorii au constatat că rușinea nu se corelează cu nici un comportament pozitiv-nu există date, care să susțină ideea că rușinea e un reper important al comportamentului pozitiv. De fapt, este mult mai probabil ca rușinea să fie cauza unor comportamente distructive și dezadaptative și nu soluția lor.

Din nou, ține de natura umană faptul că avem nevoie de iubire și apartenență. Rușinea ne face să simțim că ne-am înstrăinat de ceilalți și că noi, ca persoane, nu mai avem valoare. Atunci când suferim-de rușine sau doar de teama că ne vom face de rușine-, mult mai probabil vom adopta comportamente auto-distructive și-i vom agresa pe ceilalți sau le vom provoca rușine.”

Curajul de a fi vulnerabil, Brene Brown

Ce mi-o fi venit să dezgrop morții acum?!

Păi, mi-a venit pentru că era o promisiune. Nu știam când avea să fie momentul, dar de spus am hotărât că spun. Dupa ce copilul tău a fost hărțuit fără milă pe holurile școlii și în mediul on-line cu o fotografie furată din telefon, după ce ajungi nu o dată să chemi salvarea când vezi cum puiul tău, care nu a greșit cu nimic nimănui, plânge de dureri cumplite de stomac și vărsături cu striații de sânge ( la frisoane și dat sângele pe nas de înroșea chiuveta în baie învățasem deja ce să facem), te gândești că nici un suflet, darămite un copil, nu merită să treacă prin așa ceva și vrei să spui, să știe tot omul că iadul și raiul suntem noi. Preț de 3 ani, din clasa a VII-a până în clasa a X-a ea a fost pe modul freeze or fight, pe modul supraviețuire, iar asta mulți dintre noi știm ce înseamnă: vizite la medici și dosare cu analize de la cardiologie, la gastro-enterologie, endocrinologie, plus o imunitate la pământ. Maria nu știa ce e răceala, gripa, dar Eleni făcea cele mai urâte forme. A dus o luptă uriașă. Poate de asta a și ales Medicina, poate că nimic nu e întâmplător. Eu sunt sigură că nu e!

Ce m-a intrigat cel mai tare la un moment dat în toată povestea a fost faptul că, deși Eleni era personajul principal, nu era vorba doar despre ea. Am simțit că era vorba despre noi toți, dar mai cu seamă despre mine. Eu, mama, aveam de lucrat cu mine ca să o pot ajuta pe ea.

De ce nu a venit să-mi spună imediat ce a auzit primele bârfe despre ea?! Mergea și la un curs de dezvoltare personală, a avut timp de luni bune un psiholog pe care l-a îndrăgit, de ce nu și-a deschis inima?! Aveam să aflu că ea a simțit nevoia să-mi spună mie prima. Îmi aduc aminte cum se trezea dimineața și amețea, iar eu puneam pe seama oboselii, se calificase la o etapă națională de olimpiadă. Așa m-am învățat minte și spun tuturor părinților că notele mari sunt o mare păcăleală. Știți cum spunem noi că se culcă elevii pe o ureche după o notă mare, ei, fix așa și părinții: copilul meu e premiant, olimpic, nu am probleme, învață bine, pot să dorm cu capul liniștit pe pernă. Și copiii știți ce fac?! Gândesc strategic: dacă iau note mari, mă lasă în pace…Nu toți fac asta, dar să știți că se întâmplă.

Apoi, nu vin să ni se destăinuie pentru că vor să ne protejeze. Cred că pot și vor să gestioneze singuri conficte și scandaluri. Uneori pot.

Sau, cel mai adesea, pentru că se tem. Și au dreptate să se teamă.

Dorința mea cea mai mare e să îmi spuneți că mă înșel! Că atunci când nu vin cu notele râvnite acasă, nici un părinte nu se uită urât, nu spune zece nu puteai să iei?!, nu își manifestă creativitatea cu pedepse care mai de care.

Aș vrea să vă spun acum că atunci când Eleni mi-a spus la telefon isprava ei, prima mea replică nu a fost Cum ai putut să fii așa proastă?! Dar nu pot…

Mi-a fost rușine, ciudă multă vreme că nu am putut să fiu chill și să-i spun E ok, mama, e frumos să-ți iubești corpul. Dumnezeu ți l-a dat.

Vedeți, nu avea cum să vină cu inima deschisă la mine să-mi povestească pentru că EU nu eram pregătită. Eu aveam nevoie să mă lepăd de rușine. Și m-am lepădat! Știți cum?! Hmm…

Într-o dimineață de octombrie luni, la 6 dimineața, Eleni a mea stătea în pragul ușii tremurând: Mama, iar au postat! Doru plecase de o oră, îl ducea pe tatăl lui la Brașov pentru control cardio. În răstimpul de când a plecat el și până a apărut Eleni în ușă am adormit și am visat dulăi care se repezeau la mine. Am intrat pe Facebook unde se făceau grupurile, nu vreți să știți câte mi-a fost dat să văd pe astfel de grupuri, am făcut screenshot-uri și în ziua aia am mers la Poliție.

De ce a trebuit să merg singură la Poliție?! Să fac față într-o situație care oricând până atunci mi s-ar fi părut cumplit de stânjenitoare?! Pentru că eu trebuia să mă lepăd de rușine. Tot Monica Ion, cea pe  al cărei citat l-am dat mai sus, spune că nu există tipare bune sau rele, trebuie doar să ne întrebăm dacă ne mai folosesc.

Ori eu am ajuns la concluzia că rușinea nu îmi mai folosește. Cum să folosească dacă noi nu știm ce vrem?! Îi spui, tu, adult, care pretinzi că ai experiență în lucrul cu copiii, unei copile de câțiva ani să nu mai meargă gheboasă, să nu se mai rușineze de corpul ei, apoi îi arăți cum să danseze senzual latino, să trasmită emoție la concurs, ca apoi te repezi să arăți că nu știi nimic despre emoție și frumos, că ți-ai urmărit doar interesul…

„Rușinea este o durere intensă, născută din convingerea că avem defecte majore și, din această cauză, nu merităm să fim iubiți și să aparținem unui grup.”  Brene Brown

Eu aleg să trăiesc în bucurie.

Am greșit, nu-ți place ceea ce fac sau spun, nu-ți fie rușine să-mi vorbești! Vorbește-mi, explică-mi, arată-mi! Suntem in secolul XXI, nu mai trăim vremurile Editurii Didactice și Pedagogice o mie nouă sute toamna. Da, v-ați prins, bat șaua să priceapă calul! Cu atâta rușine se face educație și în școala românească și-mi pare așa rău de cei care în loc să gândească un pic, dacă se poate și cu puțină compasiune și empatie, își tulbură zen-ul și greu își mai aduc aminte ce aveau de făcut…

Iar dacă vă întrebați cu ce să înlocuiți rușinea, îmi puteți scrie pe adresa ursu_marcela@yahoo.com.

Am dat startul la programările pentru consiliere 😊